Bradul de Craciun

De mica am fost crescuta cu placerea ca nu exista Craciun fara un brad inalt cat camera. Si cand am crescut mereu imi cautam doar astfel de brazi, peste 2,5 m, frumos, in care sa-mi pun sutele de ornamente. Asa cum pentru altii spiritul Craciunului vine odata cu mirosul cozonacului, pentru mine spiritul Craciunului vine cand impodobesc bradul.
Apoi, intr-un an, nu mai tin minte cum, mi-a rasarit in minte o dilema. Am inceput sa constientizez ca bradul pe care eu il cautam atent, cu rabdare, in timp si pe care il impodobeam cu migala si care producea un sentiment inalt de bine, de implinire si pe care eu il aruncam dupa 2-3 saptamani, fusese inainte un brad caruia i-a trebuit 10-15 ani sa creasca. Atunci, placerea mirosului de brad, in casa de sarbatori, a inceput sa paleasca vizibil in fata realitatii: eu ma bucuram de brad pentru 2-3 saptamani si apoi aruncam la gunoi 10-15 de natura care reusise sa supravetuieasca pentru ca in final, un om, in spiritul Craciunului, sa-l inzorzoneze, parca batandu-si joc de el, ca trofeu ca l-a invins prin taiere. Mi-am dat seama cat de stupida era toata treaba, cu atat mai mult in conditiile actuale de schimbare a climei, cauzata de incalzirea globala, de crestere a poluarii. Multe paduri din Romania au disparut, nu mai stau in calea tornadelor, a caderilor de pamant, scade numarul factorilor care pot lupta impotriva poluarii. Si pentru ce? Pentru ca noi sa inzorzonam un brad natural pentru 2-3 saptamani? Pentru asta sa aruncam 10-15 ani de natura la gunoi? Toate acestea cand exista o alternativa: bradul artificial.

Avantajele bradulului artificial: afara de faptul ca salveaza cate un brad natural in fiecare an, nu mai trebuie sa stai in fiecare iarna sa cauti altul, nu mai trebuie sa strangi tot timpul ace, iar daca ai un copil mic, sa fii cu ochii-n patru sa nu inghita ace. Apoi un brad natural iti confera posibilitatea de a-i aranja crengile cum vrei tu si este mult mai incarcat.

Intr-adevar are, dupa parerea mea si doua dezavantaje: iti trebuie un loc de depozitare intre Craciunuri si nu are mirosul de brad natural, dar si pentru aceasta exista un remediu: cumparati coronite din crengute si uleiuri cu aroma de brad.

Acestea fiind spuse, doar mie mi se pare pare atat de stupid sa iei un brad natural de Craciun?

Din categoria visand cu ochii larg deschisi: Ce vreau sa ajung cand voi fi mare

Ce vreau sa fiu cand voi fi mare? – Mare!! – Pai nu, ca asta e o chestie rasuflata. – Eu ma refer la mare din alte puncte de vedere, afara de cel fizic…

1. Fundalul: Visand cu ochi deschisi, ma gandesc la o casa a mea, mare, dar nici hotel, cu un spatiu de curte si mai ales de gradina destul de mare... Afara de camerele pt mine, sotul si copii, ma mai gandesc la un living (stil simplu, oriental), o camera de relaxare amenajata ca o camera de cabana, imbracata in lambriuri si cu iesire in gradina, apoi posibil un birou si o camera mai mare de sport, cu o masa de ping-pong, o banda de alergat, o sauna, etc. Dresingul nu poate lipsi, precum nici spatiul special pentru spalat si uscat rufe, recte uscatoria.

2. Anexe ale fundalului: In aceasta asezare diafana pentru mine, pentru ca lucrurile sa-mi mearga bine, visez la o maseoza care sa ma unga cu toate cremele de care am nevoie, de o bucatareasca/menajera tanara care sa stie sa faca mancare usoara si sanatoasa, fara E-uri… Si as mai avea nevoie de un gradinar, pe langa care as sta si eu sa-mi bag mainile in pamant si plante, pentru ca-mi plac

3. Principalul: Acum, dupa ce am facut putin sport, mi-am primit masajul, am papat usor si sanatos, pot citi vreo 40 de minute beletristica sau altceva si apoi, in functie de necesitati si restul programului, sa ma ocup intre 2 si 5 ore de managementul sau o parte a managementului unei afaceri. Apoi, in unele dupa-amieze, (1-2/sapta) sa am sedinte individuale sau in grup cu specialisti in domeniul managementului sau alte domenii care m-ar putea ajuta. Restul timpului mi l-as dedica familiei, sotului si copiilor , cu care mi-ar placea sa gust, in fiecare an, in concediu din vara, o cultura diferita de cea a tarii noastre, de pe noi meleaguri. Ar mai fi apoi intalnirile cu prietenii, pentru ca nu trebuie sa-i uitam

Hmmm… mai e mult pana ATUNCI?

Sanatate sau bani? - Margarina

Inainte de anul 2000, mama unei prietene a murit de cancer. Dansa nu consuma alcool, nu fuma si am impresia ca nu bea nici cafea, nici nu lucra intr-un mediu nociv. Surprinzatoare a fost cauza stabilita de doctor: consumul de margarina si zahar alb.

Ulterior am inceput si eu sa caut informatii pe aceasta tema si, intr-adevar, unele topuri ale alimentelor cancerigene includeau pe primele trei locuri: margarina, zararul alb si supele instant.

Bun, ok, am zis ca asta e curentul vremurilor pe care le traim, ca asa cum si producatorii de tutun trebuie sa scoata niste bani frumosi, de ce nu ar scoate si producatorii altor bunuri nocive. Dar, inchipuiti-va mirarea mea cand vad, de curand, intr-o revista de "sanatate" reclama la un tip de margarina, care continea nu stiu ce aditiv indispensabil corpului uman. Doar eu sa vad contradictia: intr-o revista de sanatate se face reclama unui produs nociv? Pana unde poate merge ahtierea dupa bani? Chiar si pe timp de criza, tot mi se pare uimitoare incalcarea princiilor fundamentale, care rastoarna astfel conceptul de "sanatate". Asa ca m-am gandit sa ma documentez, in speranta ca poate s-a schimbat ceva si eu nu stiu:

In 1970 chimistul francez Hippolyte Mège-Mouriés a inventat substanta "oleomargarine", obtinuta prin extragerea la 30-40°C a unei fractiuni din grasime de vita, si a fost un substituient al untului pana in 1903, cand s-a patentat hidrogenarea.

Multa vreme margarina s-a fabricat din uleiuri vegetale (asta e partea naturala), incalzite la 150° C, in prezenta hidrogenului si a catalizatorilor de nichel, transformand uleiurile naturale in grasimi vegetale hidrogenate extrem de nocive. Rezultatul a fost un produs asemanator cu untul de 65-80% grasime, dar cu o componenta moleculara foarte asemenatoare cu plasticul, din cauza hidrogenului care modifica structura moleculara. S-au folosit apoi tot felul de adaosuri alimentare pentru a fi mai "comestibila", atractiva sau hranitoare, precum vit. A si D.

Cu timpul s-au ridicat critici, iar un studiu al Universitatii Harvard a relevat, in 1944, dublarea riscului de atac de cord pentru consumatorii de grasimi trans care se gaseau in margarina.

Din cauza criticilor primite pe tema gradului ridicat de nocivitate, s-a renuntat la hidrogenare, margarina fiind obtinuta acum prin interesterificare, din amestecuri de uleiurilor vegetale si grasime de palmier, procedeu prin care se elimina formarea grasimilor trans, dupa cum spun producatorii.

Dar chiar si asa, margarina tot nu este bine vazuta. Unele voci medicale sustin ca substanţele toxice sunt in cantitate mai mica, dar sunt mult mai nocive. De exemplu folosirea adaosului E 202 - sorbat de potasiu - care în unele cazuri poate provoca alergii, astm.

Chiar profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti afirma „Cele două procedee de fabricaţie (hidrogenarea şi interesterificarea) sunt la fel de nocive. Margarina produsă prin hidrogenare nu este bună din cauza acizilor graşi trans. Interesterificarea, pe de altă parte, este un procedeu prin care se distruge structura naturală a grăsimii şi se înlocuieşte cu una artificială, prin redistribuirea la întâmplare a acizilor graşi. Acizii artificiali sunt mai nocivi decât cei naturali. Cum s-a demonstrat în timp că hidrogenarea este nocivă, aşa se va demonstra şi cu interesterificarea“.

Si acum, in loc de concluzie:

Cati dintre dumneavoastra nu a gasit un rest de margarina mai vechi? Ati gasit mucegai, viermi, muste, bacterii sau alte forme de viata care sa se dezvolte sau sa se hraneasca din ea? V-ati intrebat de ce nu? Dar a vazut careva soareci, sobolani mancand margarina???

resurse: http://encyclopedia.stateuniversity.com/pages/14341/margarine.html, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/793897/Interzis-la-margarina/, http://www.revistafelicia.ro/articol_1006265/margarina_subiect_de_controversa.html?action=print, http://www.iubescbrasovul.ro/actualitate/margarina-cel-mai-nociv-aliment-lista-e-urilor-extrem-de-periculoase/,

Criza??? Proprietarii de imobile nu considera ca in Romania este criza

Criza in Romania? Romanii nu au bani? Ha! Dupa proprietarii de imobile din Bucuresti nu s-ar spune ca ar fi asa. Pai ei s-ar parea ca traiesc intr-o lume paralela, cel putin cu realitatea mea, caci ei cred ca-si pot vinde apartamentele, ma refer mai ales la cele noi la niste preturi exorbitante. O cunostinta a mea, in cautarea unui apartament, vede un anunt pe un bloc nou si suna sa se intereseze. Da, aveau apartamente cum cauta, spatiu mare: 80 mp2 la pretul de... 180.000 EURO!!! Si daca nu crezi, vezi si pe internet, preturi care duc la apartamente la 350.000 EURO. http://www.mateiinvest.ro/index.php/apartamente-3-camere/

Daca vrei sa faci o comparatie cu Budapesta constati cu stupoare ca preturile sunt la 1/3 si chiar infinit mai mici http://www.hungaromax.com/budapest/english.html , sub 100.000 euro gasesti case cu curte.

Concluzia logica pe care ar trage-o un strain, in urma unei cercetari a pietii imobiliare, ar fi ca in Romania nivelul de trai este excelent, criza nu exista, iar Ungaria ar fi intr-un declin total...

So, am innebunit eu, au innebunit romanii cumparatori sau proprietarii?

Asigurari: de moarte, de viata, de sanatate

Asa cum spuneau si cei de la "Banii nostri", caci trebuie sa recunosc ca idee originala nu a fost a mea, ceea ce se numeste pe piata Asigurare de viata este mai curand o Asigurare in caz de moarte. Pai sa luam conceptul primordial: un om doreste sa-si faca aceasta asigurare, pentru ca in caz de deces, sa ramana copiilor, sotiei sau parintilor pensionari ceva bani cu care sa se descurce. Ce, asigurarea asta "de viata" te tine pe tine in viata? Poate viata celorlalti, dar atunci nu e corect sa spui: imi fac asigurare de viata. Si daca este sa ne inspiram din pleiada de filme politiste, o sa vedem ca de multe ori, aceste asigurari devin un motiv destul de puternic pentru a-ti atrage finalul mai curand decat s-ar fi cuvenit...(ex. Double Indemnity (1944) , tradus la noi chiar: Asigurare de moarte).

E adevarat, insa, ca pe langa conceptul de baza, cu timpul s-au mai adaugat si tot felul de alte asigurari: de exemplu de accident sau, in final, daca n-ai patit nimic, banii investiti in asigurare ar trebui sa-i primesti, cu o dobanda mai mult sau mai putin profitabila, sub forma de pensie privata.

Acum sa vorbim putin de asigurarile de sanatate, care acestea ar fi mai indreptatite sa poarte denumirea de Asigurari de viata, daca tot am pornit de la acest concept. Si sa vorbim, mai concret, de acei 9,5 % care pleaca din salariul brut al fiecaruia catre Casa de asigurari de Sanatate. Pornind de la cele mai mici salarii si pana la cele mai fabuloase, sumele care se aduna sunt colosale. Si cu toate acestea, de exemplu, cei care platesc lunar cate 2-5milioane la CAS, primesc gratuit vreo 11-12 analize de sange si cateva consultatii la medicul de familie. Pai nu mai bine, oamenii de aceste gen isi iau banii respectivi si-si platesc o asigurare medicala de sanatate privata, care sa le asigure mai multe? Insa statul ne obliga la plata catre CAS. Si ce face cu acesti bani? Cand te uiti, doctorii si asistentele fac greve ca au salarii mici, dotarile lasa de dorit, iar cand te duci sa-ti faci analize, ti se spune de la laborator ca nu au reactivi... Ca sa nu mai spun de cat timp stai si pierzi la cozi. Desi ai programare facuta la ora h, mai stai si mai astepti 2-3 ore... Si incepi sa te imbolnavesti de nervi... Da, iti asigura zilele de spitalizare, unde mancarea e cat pt un pui, iar gustul la fel... Iarasi aparatura necesara nu o au mereu, asa ca te trimit pe la nu stiu ce alt spital ca sa-ti faca cine stie ce investigatie, care, stupoare, te costa vreo 2-4 milioane vechi, daca nu si mai mult. Iar de multe ori, dupa ce pleci din spital, te trezesti ca ai o ciuperca, ai luat o dermatita sau alte boli...

O mare ciudatenie, ca sa nu spui contradictie, mi se pare a fi in sistemul de sanatate acel "sfant" Jurământ al lui Hipocrat si asigurarea de sanatate. Pai in sistemul in sine se pune cica accentul pe Jurământul lui Hipocrat (http://www.anaismedical.ro/hipocrat.html), care zice printre altele:

• Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii
• Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra
• Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala.

Apoi cum mai sunt acestea respectate, cand ti se cere asigurare??? Poate parte dintre voi a vazut filmul John Q (2002) , in care un baietel avea nevoie de un transplant de inima urgent. Cu toate ca John are asigurare medicala, este informat de catre administratorul spitalului ca asigurarea sa nu poate acoperi o asemenea operatie costisitoare. Deci atunci cum se mai pune in aplicare juramantul lui Hipocrat?

Gandire placuta...

Şun sau calea neturburată

Aflându-mă într-o mini vacanţă, la mai vârstnicele mele rude, mă gândi să pun mâna şi pe o carte. Vizionând puţin biblioteca, îmi atrage atenţia un titlu: “Şun sau calea neturburată”. Tre să recunosc că însă nu m-am uitat şi la autor, care mai târziu avea să fie o surprindere pentru mine. Deschid cartea şi citesc puţin din ea, cât să-mi dai seama că îmi atrage atenţia mai mult decât doar titlul.
Sub forma unei piese de teatru, se derulează o poveste mongolă, despre uneltiri, ridicări şi coborâri, despre pilde şi mai ales despre cultura asiatica. Ce m-a frapat de la început a fost redarea culturii lor, şi mă refer în primul rând la cunoaşterea culturii vorbirii, comunicării lor. Auzisem, la un moment dat, în timpul cursurilor de comunicare şi negociere, că la orientali aceste acţiuni nu se petrec ca la noi europenii sau ca la americani, trecând direct la subiect, ci, mai curând, încercând mai întâi a arăta beneficiile universale şi apoi a dezvălui gândul cu care au venit. E vorba de un cult mult diferit, în care se pune accentul pe spiritualitate, pe comunicare, pe binele tuturor şi nu pe egoism. Până şi împăratul, îngândurat pe faptul că nu a reuşit să pună orânduială într-o provincie, în discuţia cu chiar vasalul acesteia, afirmă că el însuşi e de vină pentru eşec. Modestia ocupă un loc de cinste, astfel că cei de încredere vorbesc mereu despre sine ca fiind nepricepuţi.
Şun, eroul principal, are greaua misiune de a reuşi să împlinească cu bine două tipuri de rituri: cel de primul sfetnic şi de viitor împărat şi cel de fiu. Tatăl său egoist, îmboldit de a doua lui soţie, este gelos pe faima primului său fiu şi îl pune la încercări, dându-i tot felul de porunci. Riturile spun că un copil trebuie să-şi respecte şi să-şi iubească părinţii. Tatăl, împreună cu alţi defavorizaţi de numirea lui Şun ca succesor la tron, încearcă să-l atragă în capcane, pentru a-i găsi sfârşitul. Şun, chiar şi spre surprinderea prietenilor săi, care intuiesc răul, merge să împlinească poruncile parentale. Puterile şi înţelepciunea sa îl ajută să scape de toate tentativele şi chiar mai mult, reuşeşte să dea multe pilde poporului său.
Pentru cine gustă genul acesta de artă, piesa, şi chiar pentru cei ce n-au încercat-o, recomand cartea “Şun sau calea neturbutată” a lui G. Călinescu. Aici a fost surprinderea mea, să văd că a fost scrisă de un român şi că, cu atât mai mult, m-a surprins cine a fost el.
Lectură placută! ;)

P.S. De asemenea, puteti citi si comentariul, din care nu m-am inspirat, caci l-am gasit ulterior, al lui Antonio Patras la adresa http://www.cultura-fcr.ro/IMAGINI/PDF/Numarul%203%20pagina%207.pdf

Sa invatam de la maghiari!

De mult îmi doream să străbat câteva zone din Moldova, undeva mai sus de Bacău. Acum, că tot mergeam în zonă, am lăsat bebelul la bunica din partea tatălui şi ne-am aventurat 3 zile spre Cheile Bicazului şi Lacul Roşu.

Prima oprire fu în Piatra Neamţ, unde am mâncat ceva la un restaurant (anexat la Hotel Ceahlău), ce avea şi un iz de ceauşism, dar mâncarea fu bunicică şi servirea la fel. Afară de bulevardul Republicii si o biserica închisă şi fără un nume afişat, nu am fost impresionaţi de acest oraş, aşa că am purces mai departe. E foarte adevărat că, şi pe căldura de afară şi dezamăgiţi de primirea oraşului, nu am cătăt mai multe. Cu siguranţă, mai avea ce să ne ofere, aici îi las să spună pe cei ce s-au bucurat de frumuseţile oraşului, că de undeva cred ca i s-a tras renume de oraş frumos.

Şi ajungem la Cheile Bicazului, zonă frumuşică. Încercăm să tragem undeva pe drepta, pe unde mai erau ceva turişti. Spaţiu ciudat pt parcări, că era in curbă. Facem căteva poze draguţe şi mergem mai departe. Cheile strâmte, dar pline, acolo unde era ceva loc, de căsuţe cu suveniruri. Aceleaşi suveniruri pe care le găsim mai pe tot teritoriul României, deşi ele sunt "made in China". Păi şi apoi îmi pun eu întrebarea: oamenii vin să îşi clătească ochii pe chei sau să vadă duzinele de suveniruri? Mai ales, după cum am spus, locul era destul de strâmt, loc de parcări nu, dar de magherniţe da. Şi apoi mă gândesc că deştepţi ăia care au dat acordul pentru plasarea căsuţelor acolo, bănuiesc că le iese şi lor un profit, că dacă nu la siguranţa şi plăcerea turiştilor s-au gândit. Şi iarăşi bănuiesc că acele căsuţe nu ar rămâne acolo dacă nimeni nu ar cumpara şi ar merita într-adevăr "afacerea".

Bun, dar să trecem mai departe. Drăguţe, strâmte şi înclinate serpentine, le trecem cu bine şi ajungem la lacul Roşu. Toate denumirile şi în maghiară. Cănd intri undeva mai întâi vorbesc în maghiară. Aflăm că printre oamenii care servesc şi vînd nu ştiu toţi română, confundă scrumirea cu scobitoarea. Incerc să cumpăr ceva, dar vânzătorului îi trebuie traducător. Dar însă vreau să merg la toaleta comună, preţul dublu ca-n Bucureşti, însă şi-l merită: curat ca la hotel. Trecând şi prin Gheorgheni şi Miercurea Ciuc ai senzaţia că eşti în altă ţară. Constatăm că-s oameni harnici, ştiu să investească şi că sfiinţesc locul. Cum ajungem înspre localităţile române se vede nivelul de trai după casele paraginite şi după mizerie. Cu toate că preţurile din Gheorgheni şi Miercurea Ciuc sunt la jumătatea celor din Bucureşti, ei ştiu totuşi să trăiască precum o comunitate şi să mai şi prospere pe deasupra. Să aibă grijă şi de mediu.

Dacă noi am fi ca ei, am ajunge departe. Să nu uităm că ei au cerut ca limba lor să devina limba oficială, noi nu suntem în stare nici să creştem, nici să ne gospodărim, să avem grijă de ţara noastră şi nici conştiinţa naţionalităţii ca ei...