joi, 18 februarie 2010

Filme: “Funny People” – da, “Did You Hear About the Morgans?” – nu

In dorinta de a-mi mai destinde mintea creata, am dat iama prin comedii, sa vad daca gasesc ceva amuzant si relaxant. Prima oara am incercat "Did You Hear About the Morgans?" (Ce-o fi cu soţii Morgan) - 2009, in ciuda parerilor proaste a celor ce l-au vazut. Am zis ca inceputul e inceput, apoi s-a intamplat intriga care parea incitanta, insa curand totul s-a transformat intr-o mare plictiseala cica romantica. Ma asteptam ca Hugh Grant si Sarah Jessica Parker sa fac un super film, in care cei doi sa fie ca sarea si piperul, ca uleiul si otetul, doar ca filmul, din nu stiu ce motive, a iesit foarte fad, fara sare si piper... :(

"Funny People" aka Tipi Simpatici (2009), l-am ales si pentru ca in principiu filmele in care a jucat Adam Sandler nu mi-au displacut atat de mult. Prin partile de inceput, am zis la un moment dat ca filmul e naspa, mi se pareau prea depasite sau rasuflate, fara gust glumele spuse de cei ce se dorea a fi comedianti (funny people). Am ramas sa vad totusi mai departe. Imi place sa nu ma arunc de la prima impresie, gandindu-ma ca oamenii care au contribuit au avut un mesaj de transmis, plus ca vroiam sa vad care era rolul lui Sandler. Asa ca undeva dupa intriga a inceput sa fie din ce in ce mai interesant, glume mai bune, chiar si un mesaj in background, cu rasturnari haioase de situatie ;) Pe langa Adam Sandler, au jucat foarte bine si Seth Rogen si Eric Bana. A meritat sa trec peste inceput, e un film ok, merita vazut ;)



Trailer → Youtube Funny People

Fun sau nu: Din legile lui Pruteanu…

De curand vad ca au aparut ”Legile lui Pruteanu”, probabil ca el le observase, si m-am gandit sa spicuiesc cateva dintre ele:

LEGEA CIRCULATIEI Drumul cel mai scurt intre doua gropi trece intotdeauna printr-o groapa.

LEGEA TRANZITIEI Drumul spre Mai Bine trece prin Mai Prost si se infunda acolo.

CONSTANTA LUI PRUTEANU Toata lumea a tras: armata – in unii, securitatea – in altii, justitia – de timp, nomenclatura – foloase, poporul – nadejde.

AXIOMA LIBERALA Tot ce e de stat – sta.

AXIOMA PSDR Tot ce era de stat – se vinde, dar NUMAI de noi !

LEGEA MINISTERELOR In orice minister exista un grupsor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi gasiti decat foarte greu.

LEGEA LUI PAUL VALÉRY “Politica este arta de a-i impiedica pe oameni sa se amestece in treburile care-i privesc”

PRINCIPIUL MINISTRILOR DE FINANTE Regula e ca impozitul trebuie sa fie mai mic decat salariul. Dar viata ne obliga la concesii.

LEGEA FONDULUI FUNCIAR Pamantul e ca lumina: se distribuie, dar nu se imparte

LEGEA PRIVATIZARII Daca din ceva scoti ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul.

REGULA PARTIDELOR Unde nu e cap, sunt multe aripi.

LEGEA INMULTIRII LEGILOR O retea deasa de legi e, pentru escroci, ca plasa pentru acrobati.

Nu e suficient sa fii fudul, mai tre sa fii si prost…

Un make-up artist roman, apreciat de unele vedete cum ar fi Andreea Spataru, Marina Dina etc, a facut, conform revistei Star nr. 394 (02-08.02.10), niste scene de toata frumusetea. Nu-i dau numele artistului, din simplu fapt ca ar insemna o publicitate gratuita la adresa lui, chiar daca negativa, dar numele tot ar fi retinut. O fi bun baiatul in meseria lui, dar daca povestea e adevarata, ca om mai are multe de invatat.

Spusele revistei: intr-o calatorie cu avionul, insul acesta, insotit de cateva artiste, se da in stamba vis-a-vis de insotitorul de bord, pe care-l intreaba ce-i poate face daca nu sta cuminte. Ba si mai mult, indignat ca nu este recunoscut, scoate o revista cu un articol despre el, pentru a se lauda cu persoana sa. Vorbindu-se apoi de distanta de la avion pana la pamant si despre parasute, individul replica, aratand catre artistele care-l insoteau, ca el are 4 parasute…

Concluzie: Daca e adevarat atunci: No comment!

miercuri, 3 februarie 2010

Previziunile filmului “2012″ devin realitate in Romania!!!


Pentru cei care au vizionat deja acest film, cunosc secventele in care apareau primele semne ale catastrofei: asfaltul se crapa, fisura inaintand indiferent de obstacol: masini, magazine etc. Aceste semne au inceput sa apara si in Romania. Eu cel putin le-am vazut in drumul meu pe bulevardul Ghencea. De exemplu, in dreptul capatului tramvaiului 41, aceste fisuri transversale apar, pe benzile dinspre Unirea, la aproximativ 4-6 m una de alta. Pe Drumul Taberei, venind dinspre Raul Doamnei spre Vala Ialomitei, pe langa aceste crapaturi au mai aparut si mici cratere.

Trebuie, oameni buni, sa ne pregatim de sfarsitul lumii, sa ne construim nave cu care sa plecam in alta parte sau sa construim strazi mai bune, unde licitatiile (cu cerinte profesioniste documentate, amanuntite, fara nici o scapare tehnica) sa fie castigate de cei competenti, iar plata sa se efetueze daca lucrarea este fara cusur. Ca, daca dupa acelasi principiu, s-ar da navele spre constructie, atunci masinariile ar crapa la primul inghet si s-ar topi in prima zi torida. Sau, dupa ce s-ar pune caroseria, ar sparge-o ca trebuie sa monteze un furtun sub ea

Dulce (?), trista Romanie….