Asigurari: de moarte, de viata, de sanatate

Asa cum spuneau si cei de la "Banii nostri", caci trebuie sa recunosc ca idee originala nu a fost a mea, ceea ce se numeste pe piata Asigurare de viata este mai curand o Asigurare in caz de moarte. Pai sa luam conceptul primordial: un om doreste sa-si faca aceasta asigurare, pentru ca in caz de deces, sa ramana copiilor, sotiei sau parintilor pensionari ceva bani cu care sa se descurce. Ce, asigurarea asta "de viata" te tine pe tine in viata? Poate viata celorlalti, dar atunci nu e corect sa spui: imi fac asigurare de viata. Si daca este sa ne inspiram din pleiada de filme politiste, o sa vedem ca de multe ori, aceste asigurari devin un motiv destul de puternic pentru a-ti atrage finalul mai curand decat s-ar fi cuvenit...(ex. Double Indemnity (1944) , tradus la noi chiar: Asigurare de moarte).

E adevarat, insa, ca pe langa conceptul de baza, cu timpul s-au mai adaugat si tot felul de alte asigurari: de exemplu de accident sau, in final, daca n-ai patit nimic, banii investiti in asigurare ar trebui sa-i primesti, cu o dobanda mai mult sau mai putin profitabila, sub forma de pensie privata.

Acum sa vorbim putin de asigurarile de sanatate, care acestea ar fi mai indreptatite sa poarte denumirea de Asigurari de viata, daca tot am pornit de la acest concept. Si sa vorbim, mai concret, de acei 9,5 % care pleaca din salariul brut al fiecaruia catre Casa de asigurari de Sanatate. Pornind de la cele mai mici salarii si pana la cele mai fabuloase, sumele care se aduna sunt colosale. Si cu toate acestea, de exemplu, cei care platesc lunar cate 2-5milioane la CAS, primesc gratuit vreo 11-12 analize de sange si cateva consultatii la medicul de familie. Pai nu mai bine, oamenii de aceste gen isi iau banii respectivi si-si platesc o asigurare medicala de sanatate privata, care sa le asigure mai multe? Insa statul ne obliga la plata catre CAS. Si ce face cu acesti bani? Cand te uiti, doctorii si asistentele fac greve ca au salarii mici, dotarile lasa de dorit, iar cand te duci sa-ti faci analize, ti se spune de la laborator ca nu au reactivi... Ca sa nu mai spun de cat timp stai si pierzi la cozi. Desi ai programare facuta la ora h, mai stai si mai astepti 2-3 ore... Si incepi sa te imbolnavesti de nervi... Da, iti asigura zilele de spitalizare, unde mancarea e cat pt un pui, iar gustul la fel... Iarasi aparatura necesara nu o au mereu, asa ca te trimit pe la nu stiu ce alt spital ca sa-ti faca cine stie ce investigatie, care, stupoare, te costa vreo 2-4 milioane vechi, daca nu si mai mult. Iar de multe ori, dupa ce pleci din spital, te trezesti ca ai o ciuperca, ai luat o dermatita sau alte boli...

O mare ciudatenie, ca sa nu spui contradictie, mi se pare a fi in sistemul de sanatate acel "sfant" Jurământ al lui Hipocrat si asigurarea de sanatate. Pai in sistemul in sine se pune cica accentul pe Jurământul lui Hipocrat (http://www.anaismedical.ro/hipocrat.html), care zice printre altele:

• Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii
• Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra
• Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala.

Apoi cum mai sunt acestea respectate, cand ti se cere asigurare??? Poate parte dintre voi a vazut filmul John Q (2002) , in care un baietel avea nevoie de un transplant de inima urgent. Cu toate ca John are asigurare medicala, este informat de catre administratorul spitalului ca asigurarea sa nu poate acoperi o asemenea operatie costisitoare. Deci atunci cum se mai pune in aplicare juramantul lui Hipocrat?

Gandire placuta...

Şun sau calea neturburată

Aflându-mă într-o mini vacanţă, la mai vârstnicele mele rude, mă gândi să pun mâna şi pe o carte. Vizionând puţin biblioteca, îmi atrage atenţia un titlu: “Şun sau calea neturburată”. Tre să recunosc că însă nu m-am uitat şi la autor, care mai târziu avea să fie o surprindere pentru mine. Deschid cartea şi citesc puţin din ea, cât să-mi dai seama că îmi atrage atenţia mai mult decât doar titlul.
Sub forma unei piese de teatru, se derulează o poveste mongolă, despre uneltiri, ridicări şi coborâri, despre pilde şi mai ales despre cultura asiatica. Ce m-a frapat de la început a fost redarea culturii lor, şi mă refer în primul rând la cunoaşterea culturii vorbirii, comunicării lor. Auzisem, la un moment dat, în timpul cursurilor de comunicare şi negociere, că la orientali aceste acţiuni nu se petrec ca la noi europenii sau ca la americani, trecând direct la subiect, ci, mai curând, încercând mai întâi a arăta beneficiile universale şi apoi a dezvălui gândul cu care au venit. E vorba de un cult mult diferit, în care se pune accentul pe spiritualitate, pe comunicare, pe binele tuturor şi nu pe egoism. Până şi împăratul, îngândurat pe faptul că nu a reuşit să pună orânduială într-o provincie, în discuţia cu chiar vasalul acesteia, afirmă că el însuşi e de vină pentru eşec. Modestia ocupă un loc de cinste, astfel că cei de încredere vorbesc mereu despre sine ca fiind nepricepuţi.
Şun, eroul principal, are greaua misiune de a reuşi să împlinească cu bine două tipuri de rituri: cel de primul sfetnic şi de viitor împărat şi cel de fiu. Tatăl său egoist, îmboldit de a doua lui soţie, este gelos pe faima primului său fiu şi îl pune la încercări, dându-i tot felul de porunci. Riturile spun că un copil trebuie să-şi respecte şi să-şi iubească părinţii. Tatăl, împreună cu alţi defavorizaţi de numirea lui Şun ca succesor la tron, încearcă să-l atragă în capcane, pentru a-i găsi sfârşitul. Şun, chiar şi spre surprinderea prietenilor săi, care intuiesc răul, merge să împlinească poruncile parentale. Puterile şi înţelepciunea sa îl ajută să scape de toate tentativele şi chiar mai mult, reuşeşte să dea multe pilde poporului său.
Pentru cine gustă genul acesta de artă, piesa, şi chiar pentru cei ce n-au încercat-o, recomand cartea “Şun sau calea neturbutată” a lui G. Călinescu. Aici a fost surprinderea mea, să văd că a fost scrisă de un român şi că, cu atât mai mult, m-a surprins cine a fost el.
Lectură placută! ;)

P.S. De asemenea, puteti citi si comentariul, din care nu m-am inspirat, caci l-am gasit ulterior, al lui Antonio Patras la adresa http://www.cultura-fcr.ro/IMAGINI/PDF/Numarul%203%20pagina%207.pdf